10. Şi când au ajuns acolo la deal, iată, l-a întâlnit o ceată de profeţi; şi Duhul lui Dumnezeu a venit peste el şi el profeţea printre ei.
11. Şi s-a întâmplat, când toţi cei care îl cunoscuseră mai înainte au văzut că, iată, el profeţea printre profeţi, că oamenii au spus unul către altul: Ce este aceasta ce s-a întâmplat cu fiul lui Chiş? Este şi Saul printre profeţi?
12. Şi unul din acel loc a răspuns şi a zis: Dar cine este tatăl lor? De aceea a devenit un proverb: Este şi Saul printre profeţi?
13. Şi, când a terminat de profeţit, a ajuns pe înălţime.
14. Şi unchiul lui Saul i-a spus lui şi servitorului lui: Unde aţi mers? Şi el a spus: Să căutăm măgăriţele; şi când am văzut că nu erau nicăieri, am venit la Samuel.
15. Şi unchiul lui Saul a zis: Spune-mi, te rog, ce v-a zis Samuel.
16. Şi Saul i-a spus unchiului său: Ne-a zis pe faţă că măgăriţele au fost găsite. Dar lucrul despre împărăţie, despre care Samuel îi vorbise, nu i-a spus.
17. Şi Samuel a chemat poporul la Domnul, la Miţpa;
18. Şi a spus copiilor lui Israel: Astfel spune Domnul Dumnezeul lui Israel: Am scos pe Israel din Egipt şi v-am eliberat din mâna egiptenilor şi din mâna tuturor împărăţiilor şi de cei care vă oprimau;
19. Şi voi aţi lepădat în această zi pe Dumnezeul vostru, care el însuşi v-a salvat din toate nenorocirile şi necazurile voastre şi i-aţi spus: Nu, ci pune un împărat peste noi. De aceea acum, prezentaţi-vă înaintea Domnului după triburile voastre şi după miile voastre.
20. Şi după ce Samuel a apropiat toate triburile lui Israel, tribul lui Beniamin a fost luat.
21. După ce a apropiat tribul lui Beniamin după familiile lor, familia lui Matri a fost luată; şi Saul, fiul lui Chiş, a fost luat, şi după ce l-au căutat, el nu a putut fi găsit.
22. De aceea au întrebat pe Domnul mai departe, dacă omul ar mai trebui să vină acolo. Şi Domnul a răspuns: Iată, s-a ascuns printre lucruri.
23. Şi au alergat şi l-au luat de acolo, şi când a stat în mijlocul poporului, era mai înalt decât oricare din popor, de la umerii săi în sus.
24. Şi Samuel a spus întregului popor: Vedeţi pe cel pe care l-a ales Domnul, că nu este nimeni ca el în tot poporul? Şi tot poporul a strigat şi a spus: Trăiască împăratul.
25. Atunci Samuel a spus poporului felul împărăţiei şi l-a scris într-o carte şi a pus-o înaintea Domnului. Şi Samuel a dat drumul întregului popor, fiecărui om la casa lui.
26. Şi Saul a mers de asemenea acasă la Ghibea; şi a mers cu el o ceată de bărbaţi, ale căror inimi le atinsese Dumnezeu.
27. Dar copiii lui Belial au spus: Cum ne va salva acest om? Şi l-au dispreţuit şi nu i-au adus daruri. Dar el a tăcut.