9. Dar voi sunteţi generaţie aleasă, preoţie împărătească, naţiune sfântă, popor special, ca să arătaţi laudele celui ce v-a chemat din întuneric în lumina lui minunată;
10. Voi, care odinioară nu eraţi popor, dar sunteţi acum poporul lui Dumnezeu, care nu aţi obţinut milă, dar acum aţi obţinut milă.
11. Preaiubiţilor, vă implor, ca străini şi locuitori temporari în ţară străină, abţineţi-vă de la poftele carnale care se războiesc împotriva sufletului,
12. Având comportarea voastră bună printre neamuri, pentru ca în ceea ce vorbesc de rău împotriva voastră ca de niște făcători de rele, prin faptele voastre bune pe care le vor vedea să glorifice pe Dumnezeu în ziua cercetării.
13. Supuneţi-vă fiecărei rânduieli omeneşti pentru Domnul, fie împăratului ca autoritate supremă,
14. Sau guvernatorilor, ca celor trimişi de el pentru pedepsirea făcătorilor de rele şi pentru lauda celor ce fac bine.
15. Pentru că astfel este voia lui Dumnezeu, ca făcând bine să amuţiţi ignoranţa oamenilor fără minte;
16. Ca oameni liberi, dar nu folosind libertatea voastră ca pe o manta a răutăţii, ci ca servitori ai lui Dumnezeu.