1 Corinteni 12:8-20 Fidela 2013 (RFB13)

8. Fiindcă unuia îi este dat, prin Duhul, cuvântul înţelepciunii; şi altuia cuvântul cunoaşterii, prin acelaşi Duh;

9. Şi altuia credinţa prin acelaşi Duh; şi altuia darurile vindecării prin acelaşi Duh;

10. Şi altuia lucrarea miracolelor; şi altuia profeţie; şi altuia discernerea duhurilor; şi altuia diferite limbi; şi altuia traducerea limbilor.

11. Dar toate acestea le lucrează unul şi acelaşi Duh, împărţind fiecăruia în parte aşa cum voieşte.

12. Fiindcă după cum trupul este unul şi are multe membre, şi toate membrele acelui singur trup, fiind multe, sunt un singur trup, tot aşa este şi Cristos.

13. Căci de un singur Duh noi toţi suntem botezaţi într-un singur trup, fie iudei sau greci, fie robi sau liberi; şi toţi am fost făcuţi să bem într-un singur Duh.

14. Fiindcă trupul nu este un singur membru, ci mai multe.

15. Dacă piciorul ar spune: Pentru că nu sunt mână, nu sunt din trup; nu este pentru aceasta din trup?

16. Şi dacă urechea ar spune: Pentru că nu sunt ochi, nu sunt din trup; nu este pentru aceasta din trup?

17. Dacă tot trupul ar fi ochi, unde ar fi auzul? Dacă totul ar fi auz, unde ar fi mirosul?

18. Dar acum Dumnezeu a pus membrele, pe fiecare dintre ele, în trup, aşa cum a voit.

19. Şi dacă toate ar fi un singur membru, unde ar fi trupul?

20. Dar acum sunt multe membre, dar un singur trup.

1 Corinteni 12